Care va fi prima cursă de pe aeroportul Suceava modernizat și când este programată

Care va fi prima cursă de pe aeroportul Suceava modernizat și când este programată
Publicat: 02/04/2015, 18:44

Nechifor a afirmat, în cadrul unei analize solicitate de consilierii județeni liberali a stadiului implementării proiectului de modernizare a Aeroportului Suceava, că prima cursă va ateriza la Suceava, în 1 august.

El a precizat că Tarom a stabilit, de la 1 august, orarul curselor de pe Aeroportul Suceava, urmând să opereze cu o cursă „over-night”, care va ateriza la Suceava la ora 21.45 și va decola dimineața, la ora 5.55.

„Tarom și-a exprimat în scris dorința de a opera pe Suceava”, a spus Nechifor.

El a mai declarat că autoritățile sucevene se află în negocieri cu mai multe firme care să opereze curse spre destinații din Europa.

„Ținta noastră este să asigurăm transport pe București și la low-cost pentru Europa”, a spus președintele CJ Suceava.

El a mai arătat că sunt discuții cu operatori pe care nu îi poate nominaliza.

„Negocierea nu e foarte simplă. E un număr limitat de ofertanți”, a spus Nechifor.

La această ședință extraordinară, la care au participat și primari și parlamentari suceveni, reprezentanții PNL și-au exprimat neîncrederea că lucrările de modernizare de la Aeroportul Suceava se vor încheia până la 1 august, în condițiile în care până acum s-au executat jumătate din lucrări.

Copreședintele PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a spus că este îngrijorat de acest proiect de modernizare a aeroportului, pe care el l-a inițiat când era președinte al CJ Suceava.

El a spus că primul termen de finalizare a fost în noiembrie 2014 și că s-a amânat pentru februarie 2015, iar acum pentru august 2015, astfel că nu este sigur că acest termen va fi respectat.

„Cât de greu va fi să reamintim că Suceava are aeroport după ce a fost închis doi ani. Aici e problema”, a spus Flutur.

Un reprezentant al aeroportului sucevean a prezentat graficul de lucrări asumat de constructor și a spus că, în prezent, peste 50 la sută din lucrări sunt executate fizic, dar că aceasta reprezintă 75 la sută din ceea ce trebuia realizat până acum. El a explicat că majoritatea lucrărilor se vor derula în perioada mai-iunie și că, potrivit graficului asumat de constructor, proiectul va fi finalizat până la 1 august.

Aeroportul Suceava a fost închis pentru modernizare începând din 13 ianuarie 2014, lucrările fiind realizate printr-un proiect de 105 milioane de lei din fonduri europene.

Lucrările de modernizare la aeroport sunt realizate prin trei proiecte, unul finanțat de ROMATSA, care instalează aparatura de control și trafic aerian, unul de modernizare a pistei și a sistemului de balizaj, finanțat de Uniunea Europeană, și un proiect de modernizare a aerogării, cu fondurile Consiliului Județean.

Prin proiectul cu finanțare europeană asigurat prin POS-Transporturi se modernizează pista de rulare, balizajul, se construiește un nou turn de control și se pregătește terenul în vederea amplasării sistemului de navigație.

Noile sisteme de navigație vor fi montate până în luna mai 2015, după care acestea vor fi calibrate astfel încât din august să se poată opera pe acest aeroport.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...